Am iesit clatinandu-ma din vagon, sa fumez o tigara in soarele luminos si bland al diminetii, doar ca sa gasesc ultimul lucru pe care ma asteptam sa-l vad dupa o noapte agitata si aproape alba: liniste, pace si multi oameni zambitori, desi muncisera 12 ore.
Am observat un lucru in santierul asta, nemaiintalnit de mine pana acum: oamenii nu se cearta; sefii, da, dar nu muncitorii. N-am vazut sau n-am auzit sa se fi certat careva, nici macar in povesti de acum 100 de ani. Poate ca domeniul e de vina, dar e asa frumos!… Iar acum, frecandu-ma la ochi, ma gandesc si ma minunez: uite ca e posibil sa tii la un loc zeci de barbati, de toate felurile, care sa lucreze si sa traiasca impreuna zile la rand, ani buni din viata, si niciunul sa nu se ia la cearta cu omu’ de langa el, in timpul programului sau dupa. Si, cu toate astea, “sefii” au mereu ceva de impartit unii cu altii.
Hmmm… Adica aia de trag ca sclavii 12 ore pe zi, dupa care dorm ticsitzi, in conditii… urate, pana o iau de la capat, reusesc sa se inteleaga intre ei, sa nu aiba nimic de reprosat vecinului si impart totul, mereu, pana la ultima picatura de sudoare sau ultima tigara, iar “smecherii”, care trag de hartii daca nu dau ordine, dorm acasa sau pe la hoteluri si isi pot alege, seara de seara, compania, nu reusesc sa imparta aceiasi bucatica de pamant?!
Dupa un UB40 si putina meditatie, concluzia mea este urmatoare: cei care ajung in posturi de conducere, care ajung “sus”, ajung sa aiba o parere destul de buna despre ei in toate privintele, bazata pe acest succes, si, astfel, sa nu mai fie asa de deschisi in a accepta un punct de vedere diferit de al lor si nici in a-si consuma energia ajutand pe altcineva decat pe ei insisi. [2. Cand ai mult (sau crezi ca ai), teama de a pierde ceea ce ai creste cel putin proportional cu valoarea acelor lucruri in mintea ta, iar teama este teama: are aceleasi radacini si ramuri, luuungi, incalcite si nu prea nobile, indiferent in ce parte a vietii tale se manifesta.]
Frumoasa lectie am putea invata cu totii de la ei!
Ma doare capul! Mi-e sete! Ma deranjeaza galagia! Chiar si traficul! Si lumina! Si tusesc cat o intreaga sectie TBC!
Ce bine era cand eram mica si puteam sa beau oricat, fara efecte secundare! :(
Am terminat deja o cutie de Santal, un litru de Zuzu cu fursecuri si un sandwich mega-urias! Si e de-abia 10!
Dupa ce o sa imi treaca durerea de cap de la bere, cred o sa ma ia greata de la lapte.
Partea buna la mahmureala este ca te simti prea rau pentru a putea sa procesezi prea multe legate de seara precedenta.
Dar e de-abia 10 si trebuie sa stau la birou pana la 4, apoi sa plec in santier pana maine noapte, unde, of course, nu ma duc sa dorm, so… I’m gonna be really tired! Mai tarziu, if i’m lucky, o s-o sterg acasa, vreo 2 ore, sa dorm pentru ca, daca ma duc asa in santier, o sa bat pe careva!
10:18
Later edit: nu stiu ce ati inteles din ultimele doua posturi (including this), dar povestea e scurta: am iesit aseara la o bere cu un vechi amic. Genul de amic de stie despre mine chestii de la genul “ce salariu am” si pana la “cu cine m-am… ultima data”. Toate bune si frumoase pana la un moment dat, cand am avut o mica surpriza. Nu, surpriza nu a fost ca unul vrea sa o… pe una, ci ca el s-a gandit ca eu m-as culca cu el. Hmmm! Trist… imi placea sa cred ca apreciaza putin mai mult de atat prietenia noastra, ca ma cunoaste indeajuns de bine incat sa stie ca nu ma culc cu un tip decat daca il iubesc si ca nu sunt atat de proasta incat sa inghit cele mai idioate vrajeli siropoase doar pentru ca ma simt singura.
Partea proasta e ca m-am obisnuit deja cu astfel de prieteni!
Partea si mai proasta este ca inca mai cred in povesti de Brontes! :(
Si asa pierzi un prieten… Bere, tigari si discutii!…
Asta daca vreodata am fost prieteni. Dar eu zic ca am fost! Daca a fost acolo pentru mine, cand nimeni altcineva nu era, atunci eu zic ca am fost; si asta indiferent de motive, caci, cand cel mai putin egoist motiv este, probabil, sa ai doar satisfactia lucrului de care esti mandru ca l-ai facut, ce poti sa mai zici despre egoism?!
Cred ca o sa imbatranesc singura. Yep! Nici eu nu vreau sa cred pentru ca nici eu nu vreau sa fie adevarat, dar realitatea ma deranjeaza, din cand in cand, cu logica ei, trezindu-ma din visele mele frumoase!
O singura data m-am culcat cu un prieten si atunci am facut-o pentru ca il iubeam cu toata fiinta mea, mai mult decat avea el nevoie chiar. Erau fluturasi si toate cele! Si nici macar atunci nu a iesit bine!
So why hope now?!
E mai bine asa: macar nu ne mai mintim ca suntem prieteni! Nu mai poti fi prietenul meu daca tu vrei sa mi-o … ; cel mult iti pot zice ca suntem prieteni, dar nu mai putem fi.
Nu stiu ce intelegeti din ceea ce scriu, nu cred ca va pasa, insa realitatea trista este ca nu am cui altcuiva povesti. Nu am prieteni. De fapt, nu am avut niciodata prieteni. Nu asa cum mi-as fi dorit.
Si astfel o sa ajungem mari si rai si tristi si nesuferiti si singuri! O sa ajung mare si rea si trista si nesuferita si singura!
Sunt mare si rea si trista si nesuferita si singura???
[Puteti inlocui “mare” cu “batrana”, caci asta era ideea.]
Este o vorba: “”Daca nu suporti ce-i mai rau la mine, atunci nu meriti cei mai bun!”. Sac! Chiar cred asta! So, cat timp te sperii de orice as face eu, next!!!…
Eu pana nu dau cu capul de toti trei peretii nu gasesc usa!
Macar n-a durat 10 ani, nu?
Am 28 de ani, mai am putin pana la 29, si inca supun baietii la teste, ca in adolescenta. Stupid, no? Chestia e ca, pe masura ce trece timpul, ele evolueaza, iar ei incep sa le pice din ce in ce mai lamentabil. De asta, probabil, o sa imbatranesc singura. Iar daca o sa fiu lucky o sa cresc cativa nepoti si o sa ma bucur de fii-mea, pana la o sa fac cel putin 160 de ani.
Si maine n-o sa merg la work, in santier, acolo unde ar trebui sa fiu, pentru ca e deja trecut de 12 noaptea, iar eu nici macar nu stiu cate beri am baut.
Ma simt foarte mare si rea si trista si nesuferita si singura!…
Si uite asa ma fac si mai mare, si mai rea, si mai trista, si mai nesuferita si mai singura!
Si ma gandesc la… EL … ceea ce stiu ca trebuie sa inceteze, intr-un fel sau altul, pentru ca am deja o varsta la care e prea tarziu ca sa mai am obsesii adolescentine si prea devreme ca sa ma bantuie fantomele trecutului.
Maine voi medita la relatiile mature, orice or fi insemnand ele!!! LOL
In caz ca cineva se intreaba de ce public mesajele cu intarziere sau cate trei odata... am modem wireless (stick USB) si de cele mai multe ori mi-e lene sa-l conectez + scriu in Windows Live Writer si le public cand imi aduc aminte, daca am modem-ul pus! Asa ca… scuze! :)
Daca stai singur intr-o camera si esti mic (nu sunt sigura ca e vorba numai despre varsta, s-ar putea sa se tina cont si de statura!) in spatele tau bantuie fantome, gnomi, monstrii, pitici (different than gnomi), balauri, elfi, vrajitori si vrajitoare, dragoni… si… altii, toti odata (big crowd out there!), pe care eu nu-i pot recita in sir. Sunt de statura unui adult, cu exceptia celor scunzi, of course, au nasul lung, au masti de la nas in jos (ascutite sub barbie!) ca sa nu fie recunoscuti, au palarii negre si ascutite, care ajung pana la nori, dar care se fac mici cand intra inauntru, pot trece prin sau intra in pereti sau in tine si iau copii. Dar se pot face si “solizi” (sau vizibili, de altfel) atunci cand vor sa te prinda! Dupa ce ii iau pe copii nimeni nu stie ce fac ei pentru ca pot face orice. Doar doua lucruri se cunosc: ii pot transforma in monstrii, cum sunt ei, sau ii pot manca. A! Si nu au mame, sunt singuri. Iar Politia stie de ei, dar "nu vor" sa spuna la stiri pentru a nu-i speria pe copii.
Adultii nu le plac pentru ca sunt mari si se pot lupta cu ei, iar daca te uiti in spate cand se apropie de tine, desi nu-i vezi, te lasa in pace pentru urmatoarele doua secunde.
Ceva mai devreme a venit sa ma roage sa iau si eu un copil de la “fabrica aia de copii”.
Saptamana asta, cand am glumit cu ea ca am inscris-o pentru la anu’ iar la gradi, s-a suparat ca nu am intrebat-o si pe ea pentru ca “este viata ei si ea trebuie sa hotarasca ce vrea sa faca” (citatul era doar pentru a arata ca asta a fost expresia ei!).
Mi-e mila sa-i raspund cand ma intreaba cum se face "carnea de mancat" asa ca schimb subiectul de fiecare data. Crede ca poate face vraji ca sa ma sune dupa un telefon de jucarie. Crede ca jucariile prind viata noaptea, cand toti dorm si… apropo, nu stiati ca toate lucrurile au un suflet si ca animalele vorbesc si ne inteleg atunci cand le vorbim?
Mi-am crescut fetita incercand, cu succes, sper, sa o invat ca viata este libera, ca este frumoasa, ca Mos Craciun exista pentru ca exista in sufletele noastre, ca lumea e plina de lucruri minunate ce asteapta sa fie descoperite sau traite, ca exista logica in toate si o gramada de reguli dintre care trebuie sa le alegi pe cele pe care vrei sa le urmezi. Am incercat sa o invat care sunt conveniile si regulile, ce se asteapta de la ea sa faca, ce este bine sa faca si de ce. “De ce-ul”, mai ales, este foarte important!
Mancam in care pat apucam sau prin casa, din mers, cateodata adormim amandoua printre jucarii la doua noaptea, scriem in poala, folosim sapunul lichid pe post de sampon cand ramanem fara, stie sa manance pilaful din cratita din frigider folosind doar o felie (mica!, trust me) de paine, invatam matematica cand sunt la volan si alfabetul dupa pungile de chips-uri, imi poarta hainele cate o zi intreaga prin casa (mai ales hainele sclipicioase sau camasile din saten), ii place sa ma machieze, activitatea noastra de bounding, between girls, este jumulitul flocilor mei de pe picioare cu penseta (amandoua am hotarat ca, atunci cand va ajunge la pubertate, vom analiza serios studiile care arata ca epilarea definitiva produce cancer), tocmai i-am cumparat o olita mai mare pentru ca e mai usor (si igienic) pentru toata lumea sa foloseasca olita pana va ajunge la O.B.-uri si va avea fundul destul de mare incat sa nu cada in w.c. daca nu se tine cu mainile de colac, stie sa-si faca un sandwich doar cu ketchup… As continua, dar cred ca as oripila orice parinte ar citi.
Nu cred ca sunt o mama rea: stie regulile, stie ce ar trebui sa facem si, de obicei, incercam sa facem lucrurile “normal”. Doar ca nu tin atat de mult la a-mi vedea copilul de 7 anisori mancand cu maniere impecabile la masa, daca nu are chef, nu tin s-o spal numai cu Klorane (sampoanele cu sclipilici sunt mult “mai distractive” si muuult mai enervante pentru mami!), mi se pare amuzant sa o aud zicand aiurt la iaurt si cred ca o cina de chips-uri s.a., o zi de fast-food sau o joaca in balta nu sunt cele mai oribile lucruri din lume.
Cand ea invata sa vorbeasca eu ma chinuiam sa-i explic ce-i ironia.
Probabil cateva mamici ar scuipa Cola dietetica - “cu pai si fara gheatza” - pe nas daca le-as spune astea la un suc!
Well… that’s us: that’s me and that’s her! Ma streseaza cand nu ma lasa sa imi scot punctele negre (ma pitesc in baie de ea, pana ma gaseste!), cand imi spune sa nu mai arunc servetele murdare langa pat la fiecare muc etc. Ma streseaza, dar imi place de ea.
O sa invete cum se foloseste cutitul de peste, nu e nici o sansa sa nu stie engleza sau cum sa foloseasca un calculator, cand va fi mare, la fel cum sunt sigura ca o sa stie si sa scrie sau sa citeasca fara a o obliga sa le invete de la grupa mica.
Ma uit la ea si sunt mandra: e desteapta, e ascultatoare, e buna la suflet, e corecta, are o fatzuca de Bambi adorabila, e harnicutza, are simtul umorului si o imaginatie foarte bogata, e curioasa, e vesela, isi face repede prieteni, e plina de energie si e… ea. E… copil.
Din salata, ea mananca castravetii, pe care eu ii urasc, iar eu rosiile; ea danseaza pe manele si pinguini, eu ascult muzica populara (some… not all!), care o deranjeaza la urechi; adora rozul-urasc rozul (a trebui sa-i promit - real promise! - unei prietene ca n-o s-o imbrac in albastru daca e fata, cand eram gravida); ii plac zorzoanele si chestiile cu dantela-matase-volane-pliseuri-ciucuri-imprimeuri multicolore-snuruletze-strasuri-paiete-margele, toate odata, daca se poate, in culori tipatoare, lucioase, preferabil – imi plac hainele simple, care se spala la masina, usor de calcat, comode, care se asorteaza cu orice… Insa lista cu lucrurile pe care amandoua le iubim ar fi imensa!
Petrecem mult impreuna, ne povestim tot felul de minuni, o ador si stiu ca ma adora si am incercat sa ii arat ca ea este… ea (LOL), iar eu sunt… guess what? me!, ca nu trebuie sa fie ca mine, ca nu trebuie sa fie perfecta dupa nici un standard, nici macar al ei, ca trebuie sa stie sa aiba grija de ea, ca trebuie sa stie ce vrea si sa munceasca corect pentru a se bucura din plin de succese, dar ca cel mai important este sa fie fericita, asta eventual fara sa-i raneasca, in vreun fel, pe cei din jurul ei.
Cred cu tarie ca nu trebuie sa dispretuiesti ceea ce nu ai. Imi place sa-i fac healthy foods, s-o vad dormind (acasa, in pijamale!) la 9 seara, sa isi scrie temele la masuta si sunt mandra cand vad ca a reusit (de buna voie si nesilita de nimeni) sa invete un nou cuvant in engleza pe care il recunoaste in filme, desi nu stie pe deasupra nici o poezie lunga si impresionanta. Doar ca nu imi dau note dupa cat de elegant tine cutitul in mana si n-as vrea sa se aprecieze numai dupa cat de bine reuseste sa recite jumate din proza Elenei Farago.
Balauri in spate si gmoni dupa umar!
Story time: am intrebat-o cu ce isi prind "amicii" ei invizibili mastile de sub nas si, cand mi-a explicat ca e vorba de elastic, m-a mancat sa zic “Aha! De-asta nu mai gasesc eu tot ghemul de elastic!” (nu intrebati de ce am un ghem de elastic!), la care reactia ei a fost “Vezi! Ti-am zis eu!!!”. Cu lacrimi in ochi de fericire, pentru ca o cred!
Balauri in spate si gmoni dupa umar!
Pentru mine astea sunt niste bazaconii care nu se mananca. Pentru ea astea sunt niste pericole reale. Fara a o incuraja, trebuie sa ii arat ca o inteleg, ca tin cont ca ii este frica pentru a o face sa se simta in siguranta si inteleasa.
Cam cum e si cu “intelesul” adultilor, nu? Poate tie ti se pare o mare tampenie ceea ce gandesc cateodata sau poate pentru tine este foarte usor de facut un anumit lucru, dar pentru ei toate astea sunt reale si pot fi foarte grele! Si ceea ce poate parea rautate sau indiferenta poate fi doar frica si tristete!
Asa ca fii-mea umbla cu balauri in spate si cu gnomi, care o ataca imediat ce ramane singura in camera, dupa umar, iar eu o sa zambesc frumos si data viitoare cand imi va veni sa urlu!
Postări
