Acum cativa ani, am scris poezia asta, pentru care, azi, am cotrobait agendele, simtind nevoia s-o recitesc.
Acelasi soare - din acea vara -
Ce-ti incalzea fata atat de placut,
E sus pe cer, dar, in aceasta seara,
Caldura-i dorita e-nchisa-n trecut…
Nu are rost sa plangi, iubitul meu,
Tanjind azi dupa ce era ieri,
Cand farmecul celui mai frumos curcubeu
Pali-ar de-ar fi cerului prizonier.
Nu lasa amintirile sa-ti fie stapane!
Traieste acum cu gandul la maine,
Caci ziua de azi in suflet iti va ramane
De-o vei simti asa cum se cuvine.
Clipa de clipa, viata e viata oricum,
Cu bune, cu rele, atunci ca si-acum.
Ce rost sa privesti tu trist in trecut
Visand sa ai, din nou, ce-ai avut?…
Vesnic, in ceata timpului zilele s-au innodat…
Clipa de clipa, prezentul viitoru-l reinnoieste
Si, pe cand aste clipe in suflet ti s-au increstat,
Acum, ca si-atunci, pe trecut tot prezentu-l cladeste!
(24.05.2009)
Tonight… daca va ganditi la ceea ce doriti, remember: doar pentru ca perspectiva timpului a mai atenuat contururile unor greseli si pentru ca visul in speranta caruia le-ati facut inca va mai sclipeste in suflet, nu trebuie sa uitati de drumurile pe care le-ati mai strabatut odata si care nu v-au dus unde vroiati s-ajungeti…
P.S. Don’t laugh at the poem… sunt “versuri de agenda” si de “om normal”, scrise dintr-un impuls: ideea din ele vroiam sa v-o impartasesc, nu talentu-mi literar. 
[Sa v-o impartasesc sau sa mi-o amintesc eu mai bine?… Ambele, I guess….]
Postări
