Mi-ar placea sa am multi copii, unii chiar mai mari decat fetita mea, adoptati, vecini de la 0 la… 100 de ani, tinerii cu bun simt si un suflet bun si batranii cu o fire vesela, sa facem schimb de vizite cu couch-surferi cat mai diferiti si mai interesanti, sa avem cel putin un caine si o pisicutza, pe langa alte animalutze, sa cresc flori si legume si puishori care sa moara de batranetze, sa ma plimb cu bicicleta si sa cant la chitara si la pian, sa desenez s.a. gen diy, sa zbor cu paratanta in zilele frumoase de vara, sa merg pe jos duminica si de sarbatori, cu familia, la Biserica, sa citesc tot ceea ce-mi doresc, sa gatesc, sa scriu, sa fac voluntariat, sa fiu invatatoare, diriginta si profesoara de stiintele naturii sau matematica, traind decent din salariul acesta, cu toata familia mea, plus sa am revista mea, sa merg la o facultate unde sa nu iti spuna ce sa gandesti, ci unde sa te indemne sa studiezi mereu ceea ce te intereseaza si sa-ti pui propriile intrebari pentru a invata cum sa gasesti mereu alte modalitati de a schimba lucrurile in bine, sa locuiesc intr-un orashel mic, dar plin de viata, cat mai aproape de munte, cu multi copaci si patru anotimpuri, cu cel putin un rauletz/lacushor si intr-o comunitate unita de oameni ce au valori asemanatoare cu ale mele si care fac multe lucruri impreuna si pentru care sa pot face mereu ceva pentru a o face mai frumoasa, mai buna. Si sa am timp de toate. Si energie. Si sa am in jur toata familia si foarte multi oameni pe care sa-i iubesc, sa-i respect si in care sa am incredere (incredere, in general vorbind). Hmm… cred ca si fetitei i-ar placea toate acestea la fel de mult!
P.S. LOL Era sa uit: iar alaturi sa am un om pe care sa-l iubesc mereu altfel si tot timpul la fel, un barbat pe care sa-l cunosc cum imi simt sufletul, in care sa am incredere si pe care sa-l respect, care sa aiba aceleasi valori ca si mine, caruia sa-i fac viata mai frumoasa si care sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt eu si doar pentru atat.
Da, am avut o zi grozava ieri!
Cel mai mult imi place sa vad ochishorii fetitzei mele sclipind de fericire in libertate!…
Azi am fost la sedinta cu parintii. Prima sedinta adevarata care s-a tinut pana acum. Concluzia?
7 tigari, dupa, in jumatate de ora si… I NEED MY BLOG!!!
Dar sa o iau cu inceputul…
Fiica mea a inceput, in toamna, clasa intai. N-am considerat necesar sa “aleg” invatatorul pe care-l va avea copilul meu; mi-am zis ca un cadru didactic este, pana la urma, un cadru didactic, lucru sinonim pana nu demult, pentru mine, cu o suma de calitati demne de tot respectul.
Stiu!… Chiar si cei dintre voi care n-aveti copii probabil ca zambiti de naivitatea frazei de mai sus!
M-am ales cu o invatatoare care nu doar ca nu are pic de metoda pedagogica (siguranta observatiei pe care se bazeaza aceasta afirmatie se naste nu numai din propria-mi parere, ci provine si din concluziile altor parinti, inclusiv a unei mamici, invatatoare la randu-i), ci are si un caracter… hmmm… mizerabil?… : duplicitara, barfitoare, inganfata, rautacioasa (in sensul cel mai meschin al cuvantului), profitoare, vulgara, nesimtita, manipulatoare, prost crescuta, inculta (yep! si ganditi-va cine spune asta, care sunt standardele de comparatie, caci nu sunt chiar clienta fidela a salilor de spectacole, de biblioteca sau de teatru! Si nici cea mai delicata floare din gradina!)… ass-kisser (in romana suna prea urat!)… plus o fire incordata si nervoasa. Iar astea sunt doar, doar, cele care-mi vin in minte acum SI care pot fi descrise printr-un singur adjectiv [almost]!
- manipuleaza copilasii pentru a-i face sa se simta prost si pentru a-i face sa accepte toate… regulile ei ca fiind corecte!
- isi schimba “parerea” de la o clipa la alta si in functie de public!
- exagereaza cand si ce ii convine sau se face ca nu aude, efectiv!
- isi asuma in continuu meritele copiilor, dar mereu se spala pe maini de esecuri!
- minte sau uita foarte repede ceea ce afirma!
- “zambeste frumos” oricui crede ca-i va putea aduce orice folos!
- nu-si preda toate orele si nu respecta orarul (nici macar ca principiu nu-l considera ceva important!) !
Dar nu, nu voi mai continua, caci simt cum incep sa-mi curga iar lacrimi… de neputinta, de dezgust si de dispret pentru toti cei care lupta pentru a-i acoperi greselile.
Ce rost are sa-i descriu defectele si greselile, de neiertat unele? Vreti sa cititi mizerii despre oameni? Luati Click & co.! Vreti povesti despre lucruri urate care s-au intamplat? Uitati-va la stirile de la ora cinci!
Eu vreau doar sa inteleg DE CE permitem unor oameni mizeri sa faca tot felul de nedreptati, rautati si sa nu-si faca datoria? DE CE ii acceptam? DE CE tacem din gura si zambim partas din coltul ochiului doar cand nu ne vede nimeni? DE CE n-avem curajul sa ne sustinem parerile, sa luptam pentru principiile noastre?
13 parinti si toti tac? Pardon, nu toti, vreo trei considera ca este o mare greseala ca un copilas de clasa intai sa nu vada lumea “ca pe o jungla, in care cel mai puternic supravietuieste” (citam! Si se vorbea de rautatile pe care si le impart copiii, unii altora!) si inca vreo trei cred ca parintii le-au facut un mare bine cand i-au batut in copilarie si cand au tipat la ei (5 minute dupa ce exact aceleasi persoane ma atentionau pe mine ca este foarte important ca un copil sa invete respectul de sine intai din familie, dar, bineinteles, atunci subiectul era altul si politica partidului cerea o alta parere, intelegeti voi…). Si, da, cireasa de pe tort, caci ce-ar fi prostia fara rautate, vreo doi dintre acesti parinti alaturi de invatatoare considera ca doar eu am o problema si ca toata problema se trage de la familia mea (cu un sot in minus, ca sa fiu mai exacta) si de la, citez invatatoarea in timp ce vorbea privindu-ma cu subinteles, “unii copii [ce] nu sunt, pur si simplu, destul de dezvoltati, nu au capacitatea cerebrala necesara, au materie cenusie mai putina, intelegeti voi…” (si continua povestea cu un exemplu luat din vasta ei experienta in educarea copiilor, ce includea o fetita “care nici cand a terminat clasa a 4-a nu stia sa scrie dupa dictare sau sa citeasca, dar care mi-a facut cea mai mare bucurie cand a citit si a scris textul cu “La revedere, doamna invatatoare!” [?] si am privit asta ca un cadou de sfarsit, stiti cum se fac, cum fac parintii la terminarea clasei a patra”, anuntand apoi fericita ca si la ea a venit Mosul si multumind pentru cadouri etc.. Era prea tare continuarea, prea de prost-gust, ca sa nu va distrez cu ea, mai ales ca m-am amuzat o clipa la gandul de a nota si aceasta discutie pe procesul verbal pe care-l scriam pentru sedinta !) Dupa toate discutiile astea, sfarsitul sedintei, stiti care a fost, ca la sedintele PCR-ului [cel putin asa mi le imaginez eu!]? A citit (in fuga, 1-2 min.!) vreo 6-7 (maxim, ca sa ma simt eu indulgenta!)… citate despre educatia copiilor, care mie, 1st fan al vorbelor pline de intelepciune, mi-au sunat grotesc citite asa, atunci si acolo. Nu de alta, dar cred ca trebuia sa aiba ce raporta conform cu politicile, principiile si regulamentele ce tapeteaza peretii scolii! [Da, stiu ca sunt rea pentru ca gandesc asa, dar… sincer asta mi-a parut a fi totul!] Lovely! Absolutely lovely! Wtf suntem in 2011, cine altcineva sa scoata pe gura nu doar aberatii, ci si rautati meschine si patetice, daca nu chiar cei care ar trebui sa fie mentori ai generatiei urmatoare!!! Restul parintilor?… Si-au pastrat parerile pentru dupa sfarsitul sedintei (si, credeti-ma, au cateva!)!
Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Imi vine sa urlu! Mrrr si yac!
Acum pe bune, caci eu n-am avut experienta asta, dar empatic privind lucrurile, daca ati fost batuti macar vreodata de parinti, in copilarie, a fost asta o experienta revelatoare? Am ratat ceva? Cum v-ati simtit atunci, caci eu m-as gandi ca mai degraba v-ati simtit mici si neputinciosi si singuri si neintelesi si nedreptatiti si speriati si confuzi si furiosi, decat rusinati de vina ce-o purtati in ochii parintilor?! Spre ce revelatii v-a condus violenta parintiilor si abuzul profesorilor???
Faptul ca au supravietuit acestor abuzuri si au ajuns adulti care nu au o parere prea rea despre ei, ii face, zic eu, pe acesti fosti copii abuzati, acum adulti - ce se simti depasiti de situatie uneori si care ar fi multumiti ca ai lor copii sa se descurce in viata “macar la fel de bine ca ei”, sa-si aminteasca ceea ce li s-a spus, probabil cel putin o data, cum ca “datorita mie [parintelui] ai ajuns ceea ce esti”, de catre parintele ce i-a abuzat… etc. Azi, acum, chiar n-am chef de explicatii lungi. Cred ca mi-am terminat partea la sedinta! LOL [umor negru ]
As vrea sa-mi spuna si mie un cadru didactic, oricare, chiar si teacher-a fii-mii, scoala, ca institutie, are cumva datoria, scopul sau interesul de a-i multumi pe acesti parinti, aplicand metodele lor de educatie, “sanatoase” si cu traditie, sau ar trebui sa educam copii pentru a nu accepta macar astfel de conceptii, indiferent de situatie, daramite sa le sufere, sa le traiasca? Tare mi-ar placea acum sa aud cu ce argumente ar avea curajul vreun invatator/profesor sa apere direct violenta fizica si psihica! Dar nu, nu cred ca asa ceva ar fi posibil, caci oamenii cu un caracter violent sunt, din cate am vazut eu, si destul de speriati si complexati, iar astfel de oameni prefera sa se ascunda dupa ambiguitati, iar intr-o societate care condamna, cel putin teoretic, dar deschis, un astfel de comportament, le-ar trebui prea mult curaj ca sa-si afirme parerea sincer.
27.11.2011, suntem adulti, suntem parinti si
- ne e frica sa vorbim?
- credem ca trebuie sa ne educam copiii pentru a fi niste mici agresori manipulatori?
- credem ca violenta fizica este o solutie?
- nu credem ca exista violenta psihica?
- aparam incompetenta? (si, atentie, singurul scut de care are nevoie cateodata este indiferenta!)
- nici macar nu ne dam seama ca asa cum ne vom creste copiii asa ii vom avea?
People, where are we?! Cum e posibil??? Maine o sa vrem sa ardem vrajitoare pe rug in timp ce ne intrebam incotro se indreapta societatea asta!!!
Dezgustul, dezamagirea si durerea pe care le simt acum nu stiu sa le descriu in cuvinte! Nu pot!
Sa-i mai dau o sansa invatatoarei? Asta mi s-a propus a doua oara cand am mers la directoarele scolii! Cum, de ce, pentru ce? Miza e prea mare pentru mine, e vorba de sentimentele copilului meu (si de felul in care se desfasoara primul ei contact cu scoala!!!), ca sa pot “da de la mine” inca o sansa! De ce se ambitioneaza directoarele scolii in a o apara? Fie ca fac o pura greseala, fie ca incearca sa-si acopere posteriorul, fie ca se tem sau nu vor sa se oboseasca, mie nu-mi pasa. Si ele si-au avut ocazia lor de a face ceva pentru a indrepta lucrurile, la fel ca invatatoarea, iar sedinta din aceasta seara mi-a aratat cat au esuat. Si ce sanse aveau ele sa schimbe caracterul, convingerile si metodele unui invatator de varsta doamnei? Cum sustinea si teacher-a, azi, la sfarsitul sedintei, in gura mare, in mijlocul parintilor, zambind larg si foarte mandra de ea, “Eu sunt de moda veche!” – se vorbea despre metodele… hmmm… vechi?… de educare a copiilor de catre parinti (tipat & lovit)! Yac! Conceptiile ei imi fac greata, una la fel de mare ca si cea produsa de… mobilitatea lor, caci, scoasa din mediul cu cativa fani galagiosi ai acestei metode, sigur nu si-ar mai fi sustinut atat de ferma parerea (asta daca si-ar mai fi amintit-o cu totul, caci memoria ei este foarte selectiva!)
Cat regret acum ca nu am inregistrat macar o parte, o mica parte, a acestei sedinte de doua ore! V-ar fi placut, daca apreciati umorul negru si/sau publicatiile/emisiunile amintite mai devreme! Din pacate, nervii mi-au redus IQ-ul la jumatate, ca de obicei!
Apropo stie cineva cum poti proceda in asemenea cazuri? Caci eu refuz sa-mi mut copilul (sugestia directoarelor, v-ati prins, nu?), care nu a gresit cu nimic, luandu-l de langa colegii cu care a inceput scoala si pe care-i cunoaste, doar pentru a-i permite unui om cu un caracter inadecvat acestei meserii si de un profesionalism insuficient sa-si faca meseria nestingerit langa copii ce-ar avea nevoie sa stie multe lucruri bune pe care le-ar putea invata doar de la scoala (facuta in alte conditii, bineinteles).
Yep! Am asteptat sa vad care va fi rezultatul discutiei directoarelor cu invatatoare si, manata doar de rautatea dezamagirii, imi place sa cred ca in aceasta seara colega lor invatatoare le-a facut foarte mandre, de vreme ce o apara atat. Acum voi merge peste ele: inspectorat, organizatii pentru drepturile copilului… nu stiu! V-as fi recunoscatoare pentru orice sugestie!
Trebuie sa mai existe si oameni integri, independenti, corecti si competenti pe lumea asta, nu?
Nu zambiti iar! O spun cu lacrimi in ochi, intrebandu-ma de ce trebuie copilul meu, sau oricare copil, sa aiba parte de asa ceva!!! Cer chiar atat de mult? De ce trebuie sa ai bafta de invatator cand ajungi in clasa intai?!
Daca intelegeti versurile melodiei, vreau sa va spun ca eu chiar cred in ele. Inca.
Nu vreau sa fiu… multe lucruri pe care le consider urate. Si nu vreau sa-mi cresc copilul asa, nu eu; cum o deveni, pana la urma, este alegerea ei, una la care inca consider ca are dreptul. Desi am locuit mereu cu parintii mei, am fost educata mai mult de o bunicutza de la care am luat principiile de care sunt cea mai mandra si nu, nu au fost si, sper, nu sunt expirate.
De ce trebuie sa ne educam copiii pentru a se descurca/invinge [“ce?”, “pe cine?”, “de ce?” ar trebui sa conteze si ele nu?] intr-o lume cat mai rea daca incercam sa o facem mai buna (cati am sustine ca nu facem asta?) si/sau [mica digresiune, chestia cu si/sau cred ca este singura cicatrice pe care mi-a lasat-o Dreptul ], revin, si/sau, speram, ne dorim si/sau asteptam o lume pe care sa o faca ei mai buna???
Negativul nu poate crea ceva pozitiv decat ajungand la zero, delimitandu-se de trecut si continuand pe o cale mai buna!
DE CE trebuie sa ne educam copiii pentru a se descurca/invinge intr-o lume cat mai rea daca incercam sa o facem mai buna si speram, ne dorim si asteptam o lume pe care sa o faca ei mai buna???
!) Dupa toate discutiile astea, sfarsitul sedintei, stiti care a fost, ca la sedintele PCR-ului [cel putin asa mi le imaginez eu!]? A citit (in fuga, 1-2 min.!) vreo 6-7 (maxim, ca sa ma simt eu indulgenta!)… citate despre educatia copiilor, care mie, 1st fan al vorbelor pline de intelepciune, mi-au sunat grotesc citite asa, atunci si acolo. Nu de alta, dar cred ca trebuia sa aiba ce raporta conform cu politicile, principiile si regulamentele ce tapeteaza peretii scolii! [Da, stiu ca sunt rea pentru ca gandesc asa, dar… sincer asta mi-a parut a fi totul!] Lovely! Absolutely lovely! Wtf suntem in 2011, cine altcineva sa scoata pe gura nu doar aberatii, ci si rautati meschine si patetice, daca nu chiar cei care ar trebui sa fie mentori ai generatiei urmatoare!!! Restul parintilor?… Si-au pastrat parerile pentru dupa sfarsitul sedintei (si, credeti-ma, au cateva!)!
O spun cu lacrimi in ochi, intrebandu-ma de ce trebuie copilul meu, sau oricare copil, sa aiba parte de asa ceva!!! Cer chiar atat de mult? De ce trebuie sa ai bafta de invatator cand ajungi in clasa intai?!
Postări
