sâmbătă, 29 mai 2010

At work

Inca sunt la serviciu… si voi mai sta aici inca vreo 3-4 ore. No weekends for me, lately. Singura, de dimineata, in ditamai cladirea, cu peste un pachet de tigari la activ, cu muzica mea si cu apa plata… obosita, stresata… Si asta e… a good-day – rara zi la birou. Singurul lucrul bun este ca imi place ceea ce fac.

De ce muncesc atat cand nu castig decat satisfactia lucrului facut? Nici eu nu stiu!… Cred ca imi place mult sa lucrez . Si am un simt al responsabilitatii ciudat rau.

joi, 27 mai 2010

Learning

Din fericire psiho-analiza nu este singura modalitate de a-ti rezolva conflictele interioare. Viata insasi ramane un foarte bun terapeut.

duminică, 9 mai 2010

Dor de tocuri

Azi ma uitam peste niste poze facute de colegi. Bocanci, vesta reflectorizanta (sau geaca), salopeta cu maneca lunga, casca, ochelari de protectie, manusi maro de vaselina, antifoane, par prins, machiaj foarte discret, nici o bijuterie, fara parfum (viespi multe!)… Fie soare, fie ploaie.


N-am avut weekend. 10 ore pe zi, m-am plimbat imbracata asa printre barbati unsurosi. Nu ma mai socheaza de mult limbajul de tractorist si nici glumele de cazarma. Am devenit imuna la injuraturile de fundal. Nici nu le mai aud, daca nu isi cer ei scuze. Sunt oameni buni…


La birou, lucrez tot intre barbati. N-am mai purtat o fusta la serviciu de aproape 3 ani de zile. Fara decolteuri, nimic transparent, fara sclipiciuri, bluze cu maneca scurta, cel putin, si care depasesc, obligatoriu, linia taliei pantalonilor, incaltaminte simpla si comoda, fara zorzoane, parul pe spate, drept, un machiaj simplu si neschimat. Tinuta cea mai “office” se poate compune din pantaloni casual si o camasa/sacou sau pantaloni office si bluza/pulover.


Este al treilea astfel de loc de munca.


Plec acasa unde ma asteapta o camera tapetata si pavata de jucarii, KidsCo 24/7 si “Cutiuta muzicala”, alaturi de un w.c.-ul ce trebuie spalat, un munte de hainute de calcat sau o sacosa cu cartofi de curatat. Ultimele trei doar in zilele cand ma mai tin puterile, totusi.


Ies in oras cu copilul looking like a mommy: BIT-uri, pantaloni cargo, bluze simple, decente si practice si muuulte bagaje.


Daca ies without the kid, de 90% ori ies la o bere cu cate un amic. Amic pe care as vrea sa-l pastrez, neajungand la a ne simti prost unul in compania celuilalt, de la refuzul lucrurilor pe care eu nu mi le doresc, iar el ar putea ajunge sa si le doreasca. Cam la fel cum e si la birou, atitudinea aceasta dovedindu-se foarte utila in conservarea nervilor pentru lupte mai importante.


De ce ies mai mult cu baietii? Pentru ca de cele mai multe ori, daca sti sa-ti alegi compania, barbatii au chestii mult mai interesante de discutat! Trust me!


Din cand in cand mai merg in vizite: la prietene bune, genul de imi permit sa le caut prin castroane si care s-ar amuza teribil daca m-ar vedea “gatita” ca de nunta pentru a le calca pragul.


Nu am un iubit. Au trecut 7 ani de cand pot spune ca sunt singura, if somebody asks.


So… I miss high heels, mi-e dor de tocuri cui, de fuste scurte si dresuri cu model, de bluzite cu multe bretelute, de machiaje in trei culori si de bucle fixate cu clamite sclipicioase. Mi-e dor de… de toate jucariile femeilor atragatoare.


Nu pot spune ca nu ma simt femeie. Ma simt mai femeie acum, cu viata aceasta, decat m-am simtit vreodata. Sa fii femeie pentru mine nu inseamna sa fii bibelou. Sunt femeie, pur si simplu. Ma simt femeie cand pot fi o buna colega, o buna prietena, mama, sora, fiica, etc., cand sunt buna la ceea ce fac, cand reusesc sa fac o multime de treburi sau cand citesc o carte fara sa respir, cand fac casa luna si cand fetita imi spune ca fac cea mai buna ciorba si cea mai frumoasa omleta, cand alerg trei ore cu masina prin oras inainte de ajunge la un PECO sa aspir frunzele si chips-urile din ea, cand repar mobila sau cand rup frunzele ca sa le miros, cand invat lucruri noi, cand fug de muste, cand blog-uiesc, cand zambesc frumos, cand gresesc in trafic, cand plang si cand sunt fericita ca un copil. Ma simt femeie tot timpul.


Insa mi-e dor sa ma uit in oglinda si sa ma simt atragatoare. Nu vulgara, ci atragatoare.


Mi-e dor sa ma uit in oglinda si sa vad ca nimic de pe mine n-ar putea fi purtat de un barbat. N-as vrea sa pierd chestia asta undeva pe drum.


Maybe, one day soon… !


Billy Joel - She's Always a Woman
Asculta mai multe audio diverse

sâmbătă, 8 mai 2010

Si iti multumesc!

Iti multumesc pentru tot ce mi-ai dat!

Capat de drum. Mai departe… cum?!?

[Da, ar trebui sa iti spun toate astea in fata, dar stii ca nu imi place sa spun lucruri ce nu au rostul sa fie rostite, care nu schimba nimic si nu pot aduce nici bucurie.]

Nu merita sa plangi pentru nimeni, iar cei pentru care merita nu te vor face sa plangi, nu? Cica!…

Chiar daca tii la cineva…

Poate fi prietenie cand nu exista iubire? Nu…

Poate fi prietenie cand nu este incredere? Nu…

Poate fi prietenie cand nu este sinceritate? Nu…

Poate fi prietenie cand nu este respect? Nu…

Poate fi prietenie cand nu exista acceptare? Nu…

Asa ca, iubita prietena, desi te voi purta in suflet, cu zambetele tale de incurajare, cu privirea ta de copil nebunatic, cu soaptele tale, cu generozitatea ta, cu lacrimile ascunse in zambete ghiduse si imbratisari, cu glumele si cu rabdarea ta, dar mai ales cu puterea ta de a ierta… ultima data cand iti voi spune ca te iubesc va fi aici, asa, in gandul meu, intr-o balta de lacrimi pe tastatura si pe-un sul de hartie igienica de-a noastra.

Nu m-a durut ce ai crezut, nu m-a durut ce ai spus… doar ce nu ai vazut. Asa sunt eu, mai ciudata, poate, iar tu ar trebui sa stii asta, desi nici nu-ti trece prin cap. Te inteleg, pentru ca esti…tu, asa esti tu, iar asta face ca totul sa poata fi iertat. Dar nu pot uita. Nu pot!!! Asa sunt eu: nu pot “sa nu stiu” ceea ce stiu. Iert, dar nu pot uita. NICIODATA N-AM PUTUT UITA.

Iar pe mine… sper sa ma ierte copii si, daca se poate, as vrea sa nu plangi si sa nu mai speri. Uraste-ma! Crezi ce vrei despre mine cat timp ma urasti si n-o sa plangi si tu!

Am inteles ca nu m-ai cunoscut niciodata.

Te iubesc, dar nu pot uita ca nici macar nu ma cunosti, ca, daca m-ai iubit vreodata, nici macar nu m-ai iubit pe mine. Asta nu pot uita. Asta nu pot ierta… inca. Voi ierta, dar stiu ca nu voi uita. Si nu vreau sa ma prefac ca nu stiu. N-as fi eu… eu-prietena. As fi eu-ipocrita, eu-etc. . Si nu vreau sa murdaresc, caci nici “masina de spalat automata L” nu va mai putea face albul-alb, iar gri-ul… gri-ul e prea trist. Prietenia e la fel ca norii, e frumoasa doar in alb si plutind usor deasupra tuturor.

O sa-mi fie asa de dor de tine… de a-ti aparea in prag pentru un update, de a te asculta in timp ce vorbesc, de a ne face curaj si de a ne impartasi griji si bucurii secrete. Si doare asa de tare sa stiu ca ce a fost nu va mai fi!…

Ma doare… . Stiam… stiam, cumva… stiam ca nu ma cunosti si ca din iubire ma accepti, dar… ca ma accepti pentru ceva ce nu sunt (nu, nu sunt asa de… rea, my love!), dar nu vroiam sa simt. Azi… am simtit. Sorry, mi amiga!

Te aud. Am citit… . Scuzele astea, desi le-am auzit, de acolo, din sufletul tau, nu le pot primi… in suflet. Si hai sa nu le punem altundeva – for old times sake!

Love you! Take care, furnicuță! Si bafta!

vineri, 7 mai 2010

Liniste si pace

Loc de joaca, bloguri, tigara vanilata, bere si un copil minunat.

miercuri, 5 mai 2010

In memoria bunicii

O bucățică de istorie...