Sunt foarte harnica de cateva zile incoace; ma misc incoace si incolo fara sa am chef de nimic… Si daca am dispozitia asta nimic nu imi iese oricat m-as stradui. Anul trecut inainte de Paste mi-a venit ideea de a-mi face curat si in viata, nu doar in casa. Si a mers: am iesit dintr-o relatie proasta, am plecat de la un serviciu care nu merita si mi-am pus putina ordine in ganduri, destula cat sa-mi asigure ceva pace sufleteasca. In decursul a nici o saptamana am renuntat la un job prost care imi acapara viata, m-am despartit de tatal fetitei mele cu care aveam o relatie ce numai fericire nu imi aducea, am curatat definitiv mai multe relatii si am scuturat bine altele.
Nu m-am gandit atunci sa fac din asta un obicei, dar, odata cu venirea unui nou Paste, mi-a incoltit din nou in minte ideea asta. Si desi nu mi-am facut decat bine anul trecut, cumva, parca tot incerc sa o ignor. Rezulta ca ma simt de parca as baga gunoiul sub pres, sperand sa fac curat in camera.
Nush… parca as face orice mai putin asta.
Si totusi simt nevoia sa o fac.
Ar trebui sa meditez putin la ultimul an. Nu atat la ce am facut si ce nu, cat la cum m-am simtit si de ce. Restul ar fi simplu. Putina ordine in viata si in suflet nu strica, nu? Si atunci de ce fug atata de asta? Acum un an am facut-o cu destul de mare entuziasm.
Ce simplu ar fi sa avem o harta cu ce e bine si ce nu, cu categorii de lucruri gresite si lucruri bune. Desi, daca ma gandesc bine, avem, dar nimeni nu le ia in seama.
Si imi place destul de mult sa imi decid viata singura, doar ca asta cere putina munca si ceva curaj.
Lucrul care simt ca imi lipseste cel mai mult din viata… magia. Magia clipei, magia sufletului. Cred ca de aici si nevoia de a scrie iar despre ce gandesc, desi fug si de la asta de cele mai multe ori: pentru a ma opri din fuga si a simti, pentru a avea ocazia sa ma gandesc si la ceea ce simt, nu doar la ceea ce fac.
Mi se invart in minte de cateva zile versurile unei melodii “… you may still be here tomorrow, but your dreams may not”. Si cu siguranta nu asa imi imaginam viata mea. Singurul lucru care corespunde este “functia” de mamica, in rest… nada!!!
Mi-am dorit sa lucrez cu copii, oricat de greu ar fi fost, mi-am dorit sa predau, mi-am dorit sa ajut oamenii, sa fac lucruri ce nu sunt doar pentru mine, sa cred in oameni, sa dau mai mult decat cer si sa iau mai putin decat sa daruiesc, mi-am dorit o viata pe care s-o inteleg, un drum pe care sa lupt sa urc, vise si principii pe care sa le apar, indiferent care ar fi fost lumea din jurul meu… Iar acum… toate astea mi se par visele unei copile, a unei copile care inca mai traieste undeva in strafundul sufletului meu si care mai plange din cand in cand pentru visele ei! As vrea sa am curajul sa fac ce vreau, chiar cu riscul de a pierde tot. Macar asa as sti ca n-am putut avea.
Mi s-a oferit, oarecum, saptamana aceasta posibilitatea posibilitatii de a ma intoarce in U., orasul sufletului meu, si de a o lua de la capat acolo… Atata am visat ca destinul sa imi ofere sansa de a trai acolo, incat ma ntreb de ce nu am imbratisat cu ambele maini aceasta mica sansa….
Nu stiu de ce sper ca eu sa fiu altfel acolo. Cred ca sper ca puterea amintirilor sa fie destul de mare incat sa imi readuca magia in viata si in suflet, sa imi dea puterea de a fi omul care simt ca ar trebui sa fiu, care mi-as dori sa fiu.
In ultima perioada am inceput sa am tot felul de vise ciudate (d-alea de noapte :) ) legate de copilarie. Nu ca as fi avut eu o copilarie extraordinara, doar ca pe zi ce trece imi plac tot mai mult visele mele de atunci si cine eram. Da, am invatat multe de atunci si sunt atatea lucruri din sufletul meu la care n-as vrea sa renunt… dar cumva as vrea sa pot uni tot ce este mai bun din ambele parti ale sufletului meu. Eram un copil visator, romantic; devin, pe zi ce trece, mai cinica si mai rece. As vrea sa pot pastra logica, dar sa ascult, macar uneori, si de suflet.
Pentru ca desi ii aud vocea, aproape niciodata n-o ascult. Incerc sa fac ce e mai bine, ce e logic, iar uneori asta este ascunzatoarea perfecta din calea viselor, sperantelor si sentimentelor. Dar si a infrangerii, dezamagirilor si durerii…
Cat m-ar costa sa incerc sa plec in U.? Dar daca as reusi si n-ar fi ceea ce as spera sa fie?!?
SPRING CLEANING NEEDED !!!
Alerg pe un drum lung fara sa stiu in ce directie si pentru ce; iar drumul se lateste si se aglomereaza. As vrea sa pot cere indicatii, ca sa stiu incotro sa merg ca sa ajung unde vreau, dar nimeni nu pare a sti.
Ma invart in mocirla, ma lupt in mocirla si nici macar nu stiu daca ar trebui sa lupt sa fiu cel mai tare animal de acolo sau sa inot spre mal. Inca nu m-am hotarat.
Asta e drumul meu, cu trecut, in prezent si pentru viitor, si trebuie sa merg singura pe el acum. Doar cu printesa mea. Pentru noi doua… trebuie sa aleg ce pastrez si ce nu, pentru ce lupt si la ce renunt. Pentru ca e primavara si pentru ca mi-a casunat sa imi fac iar ordine in viata!
Postări
