Am fost cuminte in ultima vreme. Foarte cuminte! PREA CUMINTE. Ma intreb oare ce va urma, caci eu ma plictisesc destul de repede de a fi prea cuminte.
Am stat acasa si mi-am distrat pustoaica, am facut lectii… etc. Am plimbat jucariile de pe covor in dulap de 3x/zi, de parca ar fi chiar important unde se afla. Am ascultat muzica, am citit, am desenat, am cantat si m-am jucat. Am cautat imagini si culori frumoase. Mi-am cautat filme pe gustul meu si le-am savurat cu zambetul pe buze. Am plantat campuri de inghetata si am cules copaci de ciocolata. Am stat departe de oameni, chiar pana la a fi nepoliticoasa. Mi-am facut griji si am incercat sa rezolv unele probleme. AM MEDITAT MULT. Si am evitat sa ma gandesc… la multe…
Cu toate astea ar fi fost destule de spus si cel putin pe-atatea de povestit. Dar e o senzatie… ca la teatru: e bine sa astepti pauza inainte sa discuti despre piesa! Iar partea asta inca nu s-a terminat. Voi sti probabil ca it’s over abia cand voi simti ca am ajuns in alta parte. Desi… odata ajunsa acolo, va fi, probabil, mai interesant noul peisaj.
Ca de obicei, eu simt inceputul anului dupa calendarul chinezesc – sau ceva pe-acolo. Inca n-a inceput, simt doar un parfum de New Beginning. And it smells fresh! Hope I won’t do anything stupid! Dar la cum a fost ultimul an… (an?! ani!!) ma tem ca voi reusi sa atrag iar exact ceea ce nu-mi doresc – ca de fiecare data cand ma satur de a sta cuminte si de a reactiona doar la ceea ce imi trimite viata spre mine! Am un talent innascut (si poate chiar si educat), ce nu poate fi contestat, de a atrage problemele. Scuze, dau vina pe Natura degeaba!
E clar pentru oricine ca la fel cum avem diferite tipuri de relatii cu cei din jurul nostru, avem si o relatie permanenta cu noi insine.
Exista o teorie conform careia relatiile dintre oameni sunt ca niste firicele de ata… unele mai groase, altele mai subtiri, unele mai scurte, altele mai lungi… Toate incep ca scame si apoi cres: se ingroasa si se lungesc. Mda, exact ca si alte lucruri 
Asculta mai multe audio folk
E greu sa te ascunzi cand te ascunzi de tine insuti. Poti sa inchizi usa, sa scoti bateria la telefon, sa tragi jaluzelele si sa te bagi cu capul in plapuma. Poti sa dai muzica tare sau sa iti pui perna pe urechi… E inutil. Ceea ce nu vrei sa auzi, vocile ce tipa tot ceea ce nu vrei sa crezi se vor auzi doar si mai tare. Poti sa bei… si vor deveni doar mai clare, caci bautura iti va amorti celelalte simturi! Poti sa fumezi o tigara linistita sau pachete intregi, incercand sa te convingi ca se inseala sau ca sunt alte lucruri mai importante, dar cat te poti minti cand sti adevarul? Poti doar sa te-nconjori de oameni, agitatie si galagie, dar… atunci nu vei mai auzi nici sfaturile lor – sfaturile inimii, sfaturile tale. Si s-ar putea sa ai nevoie de ele, ca sa te tina departe de probleme! Asta daca nu cumva problemele au partea lor buna, nefiind prea rele, caci sunt sanse sa te tina destul de ocupat… indeajuns incat sa nu mai ai timp sa le auzi atata vreme cat ceea ce sti, degeaba sti…
Poti schimba cine esti? Nu ma refer la masti superficiale, ci la tine, tu… omul care te simti. Facem o licitatie: cine vrea sa-si schimbe personalitatea, sentimentele, visele, sperantele, gusturile si principiile, toate la gramada, cu altele noi, poate sa scrie o cerere pe adresa artrebui.safiu@spitalul9.ro! Nu uitati sa va luati un job inainte, ca fara trimitere de la medic nu va primesc sigur la spaga pe care va permiteti sa le-o dati, si pastrati numerele catorva companii de taxi, in caz ca Base&co. se hotarasc sa inchida si spitalul in care va veti interna. See? I did it again!
Ideea era ca… cine vrea sa nu mai fie el insusi? Nimeni nu si-ar schimba personalitatea, sperantele etc. pe altele cu totul diferite. Si chiar de-ar vrea… cum ar putea? Poate poti sa pari ceea ce nu esti, dar nu poti sa nu gandesti ceea ce gandesti. Si atunci… ce poti sa faci?
Ce poti faci cand sti ceea ce ai vrea sa poti sa nu crezi? Cand sti ceea vrei sa speri ca nu este adevarat, cand simti ceea ce ar fi mai usor sa nu simti, cand vrei ceea ce poate-probabil ar fi mai bine sa nu vrei, ce faci? Nu poti sa nu sti, sa nu simti, sa nu vrei! Nu poti nici sa le vrei, pentru ca nu vrei sa le vrei/simti etc., caci si daca le sti/vrei etc. degeaba le sti/vrei/simti! So, then, what? Atunci… atunci hibernezi, dincolo de usi sau in sufletul tau, asteptand sa te schimbi; pana cand fie reusesti sa devii o alta persoana, metamorfoza invizibila cu ochiul liber probabil, fie doar te saturi sa te ascunzi si decizi sa incerci.
There’s always a choice. What’s yours? Puteti sa va raspundeti la intrebare? Cand vedeti ceea ce nu vreti sa vedeti, cand stiti ceea ce nu vreti sa stiti, cand simtiti ceea ce nu vreti sa simtiti, cand sunteti ceea ce nu vreti sa fiti, acolo unde nu vreti sa fiti, ce faceti?
Brooke Fraser - Orphans, KingdomsAsculta mai multe audio pop
Cred ca toate lucrurile pe care le intalnesti in viata te schimba, daca nu le schimbi tu pe ele inainte sa apuce ele s-o faca. Aici intra totul: problemele de zi cu zi, dar si sentimentele, experientele, principiile, dorintele etc.. Ceva de genul… fie treci prin ele, le remodelezi, calci pe ele etc., fie le ocolesti, schimbandu-ti tu, chiar si putin, drumul si lasandu-le neatinse. Dar daca sti ca nu le poti schimba, de ex.? Te minti in continuare, spunandu-ti ca vei reusi, ca trebuie doar sa incerci altceva, sa gasesti o cale mai buna, sau te schimbi tu, ceea ce vrei, de ex., si, implicit, cine esti? Si daca alegi prima varianta, varianta oamenilor normali si cu o parere sanatoasa despre ei insisi, cat vei incerca? Cat timp e sanatos sa incerci? Cat timp poti sa incerci? Cu cat e mai important, cu atat e mai greu sa renunti, fie ca e vorba de un principiu, de un om, de o dorinta – orice! Cu cat decizi sa mergi inainte incercand sa schimbi ceva ce nu depinde doar de tine daca va fi sau nu schimbat, cu atat mai multe capete de sforicele si atzishoare vei aduna si cu atat mai mult timp vor avea sa se incurce mai bine intre ele, fie ca vei reusi sau nu in ceea ce ti-ai. So what do you choose?… And when do you choose it?
Se spune ca placerea este moneda pentru care fiecare dintre noi este dispus sa plateasca orice. Placerea imbraca multe forme si, ca fiinte complicate ce suntem, multe lucruri ne aduc satisfactii.
Cu totii suntem vulnerabili, cu totii putem fi manipulati, cu totii putem fi cumparati, cu totii putem fi santajati. Doar modena de schimb difera. Iar ceea ce ne face cel mai mult vulnerabili nu vine din exteriorul nostru, ci din interior. Lucrurile pe care ni le dorim, lucrurile in care credem, lucrurile la care tinem…ele sunt punctul nostru slab. Valabil intotdeauna pentru tine, care citesti acum, si valabil mereu si pentru un om din Malaezia, ce traieste o viata intreaga printre urangutani. Putini oameni pot fi cumparati cu bani si doar pentru unele lucruri, pana la o limita, dar toti pot fi cumparati cu ceva… pentru orice! Dar nu mereu ne putem cumpara singuri: nu pentru orice, nu cu orice! Indiferent din ce unghi privim, cine vrea doar ceea ce deja are si absolut nimic mai mult? Probabil ca de-asta omul e obligat sa traiasca in societate, indiferent de ce fel de societate ar fi vorba. Poate ca nu vrei decat sa te dedici altora, dar, see, vrei ceva; poate nu vrei decat sa traiesti singur si linistit, dar, again, vrei ceva. Etc.. Poate ai noroc si vei gasi ieftin ceea ce vrei… poate nu. Cand vrei ceva mult, dar pretul e prea mare si nu ti-l permiti sau poate doar nu crezi/nu vrei sa ti-l permiti, ce faci? Incerci sa platesti, cauti alta oferta sau cauti altceva? Daca nu iti permiti sa platesti si nu gasesti alt pret, cat timp incerci sa platesti sau cat timp cauti acel alt pret pana renunti sa mai vrei/crezi/simti etc.? Si cum alegi ce pe ce dai? Sau cand?
Suntem definiti de lucrurile pe care le vrem (inclusiv, de ex., oamenii ce vrem sa fim), caci ele ne ghideaza actiunile. Cum se zice, viata este ca un test grila si cu cat raspunzi la mai multe intrebari, cu atat ai mai multe in fata la care sa raspunzi.
Dar… ajunge! Schimband putin nota, daca nu chiar gama, mi-am amintit de ce mi-a spus cineva ce ma cunoaste foarte bine si de mult timp cand am zis ca eu sunt prea batrana pentru intalniri – a spus ca nu sunt prea batrana, ci doar sunt prea complicata. Desi partea cu intalnirile tine doar de un anumit capitol al vietii mele, chestia cu complicata cred ca se poate aplica intregii carti, ca sa zic asa. Ar putea fi chiar titlu – cam ca la “Rocky si CC”
Vorbind de copii… astazi am invatat sa merg pe patine 
Maine cred ca sarim patinoarul, dar pana la sfarsitul saptamanii mai ajungem sigur. Deocamdata nu intentionez sa mai intru si eu: ma voi bucura privind-o pe fii-mea cum merge ca un fluturas roz si voi putea savura si o ciocolata calda amestecata cu ceva placeri malefice! Si nici n-ar avea nici un rost sa merg doar ca sa-mi fac mai multe vanatai pe glezne (da, stiu de la ce le-am facut!)! Jumatate din timpul petrecut catarata pe patine am stat de vorba pe margine, cam ca babile la sfat, un sfert m-am plimbat cu o saniuta cu care invata picii sa mearga (la sugestia antrenorului, caci doar asa aveam curajul sa merg cu viteza) si un sfert am mers de-a lungul marginii, avand mare grija sa nu ma indepartez atat de ea incat sa n-o mai pot atinge in caz ca as vrea. Doar gandul ca n-as putea sa ma tin de ceva, daca as vrea, ma dezechilibra stupid. Exceptand cele cateva minute in care o pustoaica s-a oferit sa ma ajute tinandu-ma de mana, desi never-ever n-ar fi putut sa m-opreasca cumva sa cad (cel mult as fi impiedicat-o si pe ea)… nu pot spune ca am mers cu adevarat pe gheata… cum merge toata lumea, cu viteza si incredere. Si nu, nu ganditi ca a fost dragut din partea ei! Epoca cavalerilor si a domnitelor a apus demult! Poate fii-mea e dulcica si oamenilor le face placere sa o ajute, dar eu cu siguranta nu ma pot inscrie in categoria asta: 30 de secunde dupa ce am intrebat-o cati ani are si i-am prezentat-o pe fii-mea… i-a sunat telefonul (pus pe vibratii!!!) si a plecat asa de elegant la gasca ei ca, desi nu era copilul meu, am fost chiar mandra de ea! LOOOL Asta imi aminteste ca maine datorez inca un multumesc unui amic care m-a plimbat odata ore in sir pe role ca sa invat sa merg.
And, yes, I’m mean and proud of it! Azi am mers cu… doi baieti, sa zicem (altfel ar fi prea complicat de explicat), si pentru ca unul dintre ei ar fi putut sa intre, dar a preferat sa stea pe margine razand de mine, data viitoare, cand cica vrea sa intre sa invete si el, voi face, cu foarte mare placere, si eu la fel. Desi mi-e frica si acum sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca ar fi aterizat pe mine (sau eu, fulgushor finutz ce sunt, pe el), niciunul nestiind sa patineze, vroiam sa merg cu cineva si cu asta basta! Si cum sunt mandra si nu-mi place sa ma rog de nesuferiti sau sa recunosc ca am nevoie, indiferent pentru ce, de cineva ca el, am intrat si daca el a zis ca nu mai merge, ca, na, statul pe marginea ghetii poate fi educativ (poate aparea o relatie simbiotica?!), odata ce-ti intra in cap ca vrei sa te plimbi cu patinele! Ideea initiala a fost… ca si daca ma va enerva… tot va fi bine pentru ca macar nu ma voi gandi la filme de groaza, gen E.R. sau Scrubs, si voi putea merge fara frica. But next time… voi avea placerea sa vad cum se descurca pe patine un bidon de bere 
Uau! Gata! Am dormit vreo 4 ore, maine la 7:30 si la 12, cel tarziu, ma trezesc, so… noapte buna, copii, si incercati sa nu fiti prea cuminti
Postări
