Dragoste (Made in 2012)

Cred ca dragostea a devenit moneda de schimb… Pe bune: in lumea de azi, in care Austen e doar literatura clasica, dragostea e moneda de schimb.

Iubirea? Da oamenilor siguranta. Le maguleste orgoliul. E folosita ca obiect pentru barter sau santaj. E garantie ce poate fi folosita in caz de… “defectiuni” :). Dragostea e “solicitabila”, poti sa o ceri. Etc..

De ce vor oamenii atat de mult sa fie iubiti SI SA O AUDA? Sa fie iubiti ar trebui sa fie de ajuns. Cand nu este… inseamna ca isi doresc sa fie iubiti doar pentru a putea folosi lucrul asta.

Si de cand avem incredere in ceea ce auzim? Cand, macar, avem incredere in ceea ce auzim? Atunci de ce vrem sa auzim asta?

Cum vine ideea de a cunoaste o fata si a spera sa ajunga sa te iubeasca, cand aproape ca nu o cunosti, cand nici macar n-ai de unde sa sti daca o placi? Cum e posibil sa ceri, sa… “soliciti” dragoste? Ce fel de “dragoste” poti spera sa obtii astfel? Doar o iluzie…

Dragoste – varianta 2012. Dragoste… moderna. Vine ambalata in “a te simti bine”; contine “a-ti conveni”, fabricat din egoism; si are si-o eticheta pe care scrie: “Fabricata in: Societate – EXP.: xx.xxxx”! Nu conteaza cand exact expira, important este ca are data de expirare clar trecuta, de la inceput, pe fiecare bucatica a ei (caci, la ce fel de “dragoste” este ea… are, cu siguranta, si termen de valabilitate, conditii de depozitare etc.). Si are si manual de utilizare, la fel ca si certificat de garantie. Nice… Nu, merci! Cine cauta asa ceva, ar fi bine sa nu-si piarda timpul cu mine. Genul asta de dragoste e buna doar pentru a te minti singur, ceva in genul copiilor false, a imitatiilor, de care va scriam ieri. Iar mie nu-mi trebuie asa ceva! Prefer un dusman sincer unui astfel de iubit.

Cu parere de rau pentru oricine va fi in jurul meu… nici un barbat nu va mai auzi asta de la mine. Indiferent ce voi simti, nu voi mai spune “Te iubesc!…”. Singura declaratie de dragoste pe care o va mai vedea cineva la mine va veni prin felul in care ma voi purta.

Spun, uneori, si de zece de ori pe zi “Te iubesc!” – asta fara s-o iau in calcul pe fii-mea! Am obiceiul de a spune “Te iubesc!” in loc de… “Multumesc foarte-foarte mult!”. Funny, nu? Dar ganditi-va putin!…Rar “declaratiile” de dragoste sunt ceva mai mult decat o forma de curtoazie intr-un cuplu, un reflex, o nevoie egoista etc.. Nici macar nu se mai asteapta cineva la asta. Dragostea a ajuns ceva de care fie ai nevoie, fie n-ai nevoie. Ea nu mai exista, pur si simplu, iar noi nu mai stim sa-i acceptam existenta doar ca un fapt, fara sa o legam de altceva. Asa ca nu cred ca are cine & de ce sa se simta ofensat de folosirea cotidiana a expresiei.

In plus, daca trebuie sa spun unui barbat ca il iubesc… atunci inseamna ca ceva nu merge, ca, dintr-un motiv sau altul, nu reusesc sa il fac sa se simta iubit sau ca nu este genul de om pe care ar trebui sa-l iubesc. Ce rost ar avea atunci aceste cuvinte? “Te iubesc!” nu-i un mecanic ce repara problemele!

Si nici n-am nevoie sa aud asta! Am auzit-o de atatea ori, in atatea feluri triste, manipulative, acuzatoare, comerciale, pline de singuratate si vinovate, incat nu-mi mai trebuie sa o aud. Singura dragoste de care am nevoie este aceea pe care o vad, pe care o simt. Nu-mi mai trebuiesc cuvinte. Nu mai am puterea sa le cred; nu daca pentru a fi stiute au nevoie sa fie rostite. Atunci sunt doar vorbe.

Dragostea ar trebui sa fie numai zambet curat.

Dragostea… nu este o promisiune. Ea este un sentiment care e frumos doar liber, simplu si curat. Doar asa e real, numai astfel are valoare. Dragostea inseamna generozitate neconditionata, nu contract semnat cu doua vorbe, de pe urma caruia poti sa te astepti la anumite servicii si care-ti asigura un anume loc in viata cuiva, garantat de sentimente. Credeti ca este acelasi lucru? Inseamna ca n-ati iubit nici macar o data…

Cand iubesti cu adevarat, nu ai nevoie sa fii iubit pentru a o face. Atunci nu doresti decat binele persoanei respective. E tot ceea ce-ti poti dori, cand iubesti. Cand iubesti cu adevarat, o faci pentru toata viata. Cand iubesti cu adevarat, iubesti omul, nu relatia. Cand iubesti, stii sa fii umbra si lumina in acelasi timp. Stii sa fii acolo si stii sa pleci. Stii sa taci. Stii sa fi sincer. Stii sa crezi. Stii sa vezi. Stii sa intelegi. Stii sa nu ai regrete. Dragostea nu are limite sau reguli fixe. Chiar si atunci cand iubesti, poti gresi.

Iar sa spui “Te iubesc!”, inclusiv atunci cand intradevar o simti, este… o mare greseala. Cel putin. Din toate punctele de vedere. Daca iubirea devine, efectiv, un fapt cunoscut, o stare de fapt, ea isi pierde din valoare. Why? Pentru ca ea ar trebui sa fie mai presus de toate astea. Mai presus de timp, mai presus de spatiu, mai presus de fapte, mai presus de vorbe.

Dragostea inseamna sa simti fericirea ta prin ochii celui iubit. Ea nu poate fi vazuta, atinsa sau auzita – poate fi doar simtita.

Timpul… timpul insa, le rezolva pe toate… Timpul le va arata pe toate exact asa cum sunt. Numai el poate sa o faca. Eu am incredere in puterea lui.

Tot ceea ce nu inteleg astazi, daca ma va mai interesa, voi intelege intr-o zi…