Mi-e dor de… el!… Si beau prea mult!!!!!!!!!! Prea des sau petru cat mananc – luati-o cum vreti - incep sa traiesc cu bere, jumatate din saptamana!
Anyway… beti ceva… destul, daca vreti sa cititi in continuare! Pe bune!
I-am scris o scrisoare lui Mr., saptamana trecuta… O alta, de fapt! Nici macar nu stiu daca voi mai avea ocazia sa i-o dau…
As vrea… sa nu mai simt atat de singura. As vrea ca tot ceea ce se intampla in jurul meu sa nu imi mai para un spectacol – unul care doare si pe care-l simti pana in adacul sufletului - la care asist (Doamne, chiar sper sa nu intelegeti semtimentul!). As vrea sa pot da vina pe cineva. As vrea sa inteleg…
Poate ca pentru asta suntem programati: sa ne gasim un “partener” cat inca suntem inocenti si sa ne petrecem toata viata incercand sa facem acea relatie sa mearga!…
Sunt zile in care doar soarele de pe cer este de ajuns pentru a ma face fericita; sau norii sau ploaia (ador ploaia!) sau… frunzele cazute din castani sau florile de tei… sau ninsoarea (poate fi ceva mai minunat si mai simplu?!). Sunt alte zile in care nimic nu poate ajunge la mine…
Vreau atat de multe… pe langa un alt copil si doar un alt om cu care sa le impart pe toate!… Ca sa intelegeti… mi-ar ajunge restul (cred!)… + copilul!
Mr. tocmai a sunat… Ne vedem diseara. La ora asta tot ceea ce mi-as dori este sa nu ma simt singura. Macar cateva ore (plus alte ore, in fiecare zi) nu ma voi mai simti
atat de singura. Dar stiu ca totul este egal cu zero! Este problema mea. Nu pot gasi in altii ceea ce nu pot gasi in mine. Altii, oricine, fete-baieti, nu-mi pot da ceea ce eu nu-mi pot da…
[well… that’s the “usual” me! Sper ca intelegeti versurile…]
Mi-e frica de timpul care trece si, in acelasi timp, vreau sa treaca mai repede pana cand… pana cand nici eu nu stiu ce! Pana cand nu mai voi mai simti astfel (cred ca de asta beau – chiar si cand mi-e rau… am o ocupatie!)! Pana cand voi sti ce vreau. Pana cand voi avea ceva care sa ma faca fericita…
Stiti cum este? O lume plina in jur… DAR! Dar… sunt singura… am Domnul (care este singurul acolo pentru mine, tot timpul), am fetita (pentru care eu trebuie sa fiu acolo, tot timpul), am familia (pentru care trebuie sa fiu ceea ce se asteapta de la mine, in scopul de a nu-i deranja prea mult de la ale lor), am oamenii care tin la mine (pentru care trebuie sa fiu acolo, dar doar cand si unde si cum doresc ei) si am…restul lumii mari si largi… Si?! Si stiu ca trebuie sa apreciez si sa respect tot ceea ce am. Si?…
Cel mai oribil sentiment este sa te simti singura in mijlocul unei multimi. Sper ca nu stiti ce inseamna asta! Depaseste in… arie, as putea zice, sa-ti simti sufletul facandu-se bucatele, efectiv, pentru ca ai pierdut pe cineva important, depaseste sa simti durere, fizica, in tot corpul pentru ca simti cum iubirea ta cea mai curata se scurge din tine, depaseste sa simti cum cresti cu fiecare baitaie a inimii din tine, careia ii apartii in fiecare monent al veciei, dar care nu-ti partine nici o clipa.
Ce faci? Mergi drept inainte, zambesti ghidush sau elegant, faci un dus
rece, te imbraci adecvat, te machiezi decent, iti amuzi copilul si toti prietenii lui (si toti oamenii ce vin la pachet cu prietenii lui), zambesti, iti faci treaba, zambesti iar, saruti, atingi, simti… Incerci! Incerci sa faci una si alta. Si fie ca reusesti, fie ca nu… toate raman la fel… ne nastem singuri pentru a muri singuri!
Pe bune daca, uneori, nu m-as duce la doctor sa-mi dea o pastila a fericirii! Caci intrunesc, in orice moment, cel putin un sfert din simptomele depresiei. Dar cum poate o pastila sa faca sa aiba sens toate aceste lucruri? Cum poate o pastila sa-mi dea lucrurile care sa ma faca fericita? Cum poate o pastila sa ma ajute… fie sa nu-mi mai pese cum le obtin, fie sa le obtin asa cum vreau eu? Daca o pastila imi poate da astea (si nu
doar indiferenta necesara pentru a nu-mi pasa de ele!), pe bune daca n-o vreau – zi de zi!…
Nu cred ca a nu-ti pasa este solutia… Am fost crescuta pentru a crede ca pot face totul, pentru a avea curajul sa-mi doresc orice, dar si pentru a intelege echilibrul, faptul ca toate – toate!, absolut toate – vin la un pret, pentru a intelege ca, uneori, trebuie sa renunt, ca trebuie sa-mi recunosc infrangerea…
Am doua lucruri care imi conduc viata, care CONTEAZA pentru mine: Domnul si copilul! Da, stiu ca nu e toata lista! Toata… care ar trebui sa fie! Rusine mie… , dar, ca aparare, vorbeam de… un nivel superior!… And? Unul sper sa ma iubeasca, desi nu fac ceea ce ar trebui, altul sper sa fie fericit, desi… nu fac ceea ce ar trebui… Concluzia? Nu fac ceea ce ar trebui! Si daca as face? Eu unde intru in ecuatia asta? Sa zicem ca nu imi iese nimic, cum vreau, nici daca fac, nici daca nu fac… Ok! E, oricum, realitatea. Bun, dar… Ce si de ce aleg? Aleg sa fiu eu insami! Cu ceva din fiecare si… nimic din toate, pana la urma!…
Hmmm… sper sa nu intelegeti nimic! Sper sa nu stiti cum se simt astea…
Acum… ma duc sa ma joc, apoi sa fac un dus, sa ma fac prezentabila, sa scot o pitica la joaca, sa zambesc frumos, apoi sa fac un domn sa se simta bine sau… macar sa mai invete ceva despre el (ca tot ii place lui sa stie! – inca nu stiu care va fi!)…
Funny… O sa ma ridic din fata acestei tastaturi, o sa fac ceea ce stiu ca trebuie sa fac, o sa fiu dragutza si zambitoare si sociabila si… cui, papuceii mei, ii pasa ca mie imi vine sa urlu??????
Vezi ce vor, da-le ce vor, dar… cui “…” (era sa zic ceva de dulce!) ii pasa de tine?… Domnului, teoretic, desi nu stiu daca ii pasa si daca nu faci ceea ce ii place… sau, mai bine zis, nu stiu cum ii pasa daca nu faci ceea ce ii place!…
Smile, smile, smile… cine ar vrea sa ma vada ca plang, cine ar sta langa mine daca as plange?… Sau… pentru cat timp?…
Partea buna este ca Domnul, tot El, mi-a dat ce imi trebuie pentru a le face fata… Cateodata insa, ma intreb ce rost are sa “le fac fata” la toate cele ce vin spre mine, pe care le gasesc sau pe care le caut…
Alt motiv pentru care nu imi place sa beau: desi, daca e nevoie, in general, pot functiona normal, incep sa ignor “suprafata”!…
Plec… la suprafata, sa fiu sociabila, plina de energie (d-aia pozitiva!) si vesela… Nu? Toti le avem pe ale noastre… Trebuie sa mai fie cineva si “restul lumii” pentru… restul lumii. Funny, nu?
[nu-i nevoie sa ma gadilati, o sa rad eu destul!… and I’ll even try to be as happy as I can and to enjoy it all as much as I can ;) – why shouldn’t I?!]
.
Postări
