Ieri am plecat de la firma la care lucram de aproape un an si jumatate. Ar trebui sa vreau sa va povestesc, nu? Si totusi… nu e ceva despre care vreau sa vorbesc – nici cu mine insami.
Pentru ca nu sunt mandra de mine! Pentru ca am plecat deoarece am facut ceva foarte rau. Mi-e si frica sa ma gandesc cat de rau. Nu, de data asta n-am fost concediata, ci, mai rau, m-am concediat singura. De data asta n-am pe cine sa fiu suparata – doar pe mine insami. Acum… chiar am gresit – doar eu, eu si numai eu am gresit. Si, nu, nu doar am gresit, ci am dat-o in bara rau de tot: am facut rau unor persoane nevinovate.
Nu exista nici o scuza: “nu mi-am dat seama” n-are nici o valoare cand trebuia sa te gandesti; “am crezut ca” nu conteaza cand trebuia sa fi stiut; “nu am vrut” nu conteaza cand ai gresit.
Sunt greseli ce nu pot fi corectate. Sunt lucruri ce nu pot fi reparate. Sunt imagini pe care nu vrei sa le vezi cand te privesti in oglinda si sunt cuvinte pe care nu vrei sa ti le spui. Sunt preturi prea mari, pe care le poti da doar in rate. Si cum sti ca trebuie sa le platesti, e bine sa incepi cat mai devreme. Asa ca am inceput de unde am stiut: n-ajuta la nimic, doar face ordine, e corect, desi nicidecum echitabil.
Iar prima rata vine cu un bonus, sa-i zicem “linistea fugarului-las”, dar nu pot sa nu ma gandesc, ce lectie am invatat eu din toate astea? Daca maine as fi in aceeasi situatie, as proceda altfel? As face altceva in aceeasi situatie, stiind ce s-a intamplat acum? Nu stiu! Logica imi spune ca nu, pentru ca, desi regret enorm ce am facut, am facut doar ce am crezut ca e bine, insa toate celelalte imi spun ca nu e dreptul meu sa risc macar, pentru ca nu risc pentru mine, ci pentru altii. Cu toate astea, nu stiu ce as face daca maine as fi in aceeasi situatie mai ales ca eu am facut totul in mod automat, nici macar nu m-am gandit ca e vreun risc, ca ceva rau s-ar putea intampla. M-am gandit cum sa fac sa fie bine, dar nu m-am gandit ca ar putea iesi prost.
Si ma intreb… de cate ori intr-o singura zi incerc sa fac ceva bine, fara sa ma gandesc macar ca ar putea iesi rau? Frumos, nu, ma gandesc ca e posibil sa gresesc cand scriu un sir de cifre sau 5 randuri de text, dar nu fac acest lucru cand exista riscul de a rani persoane adevarate, ale caror sentimente nu pot fi retiparite?
Dupa ce-am fost furioasa timp de aproape doua zile, dupa ce inca o zi am fost trista si m-am simtit cea mai mizerabila colega ce puteam fi pentru ca am mintit oameni ce nu vroiam sa-i mint - nu asa si nu pentru si despre asa ceva - acum ma obsedeaza si intrebarea “ce pot invata din astea ca sa fiu sigura ca nu voi mai face aceiasi greseala din nou?”. Ma obsedeaza pentru ca nu pot sa-mi raspund si cu cat nu gasesc un raspuns cu atat il vreau mai mult, cu atat cred ca e mai important ca eu sa invat ceva din toate astea. Im plus, ma ajuta sa nu ma mai gandesc atat la cat de oribila sunt sau sa nu mai gasesc si alte motive pentru care sunt si mai oribila - si, credeti-ma, lista e deja mult mai lunga decat o zi de vara si am sentimentul ca nu e decat varful iceberg-ului.
Ar putea fi o metoda de a ma asigura ca nu mai ajung in aceeasi situatie alta data, dar… n-as mai fi eu. Si ma intreaba lumea de ce sunt rea, distanta si rece! Daca as fi fost asa tot timpul, nu cred ca as fi facut atatea probleme. Oare asta e secretul, lectia?
P.S. V-am spus ca fetita mea nu stie ca am plecat? Nu ma simt in stare sa-i spun, nu inca, pentru ca va avea intrebari la care ma va durea la fel de mult si sa-i raspund deschis si sa-i spun varianta cenzurata.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu