Poezia-jurnal

Exercitiul se cheama “Eu sunt parinte” si l-am facut la cursurile Scoala Parintilor, dar merita sa-l faceti si voi, indiferent ca sunteti parinti sau nu: doar completati varianta voastra dupa fiecare paranteza! Poate ca daca il recititi apoi, cat mai detasati, veti reusi sa va vedeti putin altfel si astfel sa invatati ceva. Enjoy!

 

 

EXERCITIU DE COMUNICARE INTRAPERSONALA

Eu sunt… (doua lucruri care sunt adevarate despre tine) mama si o femeie puternica.

Ma intreb… (despre ceva care te intereseaza) despre viitor si depre valorile pe care aleg sa le urmez.

Vad… (imagineaza-ti ca vezi ceva) trecutul si prezentul.

Aud… (imagineaza-ti ca auzi ceva) ceea ce aleg sa aud.

Vreau… (ceva ce vrei cu adevarat) sa privesc mereu in urma fara regrete.

Eu sunt… eu.

 

Ma prefac… (ceva ce pretind ca e adevarat) ca sunt mereu alta persoana, in functie de ce se asteapata de la mine (de ceea ce le este mai usor celorlati sa vada, sa accepte si sa inteleaga).

Simt… (ceva ce simt chiar acum) copilul meu.

Sunt ingrijorata… (de ceva ce este in mintea mea) ca pierd prea mult timp alergand pentru lucruri efemere.

Plang… (fiindca e ceva care doare intradevar, care dezamageste) cand cred ca trebuie sa renunt la ceva (inclusiv o idee, un vis, o speranta, o convingere sau chiar o parere despre cineva).

Eu sunt… cum aleg sa fiu.

 

Inteleg… (ceva ce stii ca este adevarat) ca noi ne schimbam zilnic.

Spun… (ceva ce crezi intradevar) ca totul va fi bine.

Visez… (ceva la care visezi) sa simt mai mult, sa fac mai multe lucruri bune, sa invat mai multe lucruri utile si sa traiesc mai frumos.

Incerc… (ceva pentru care depui efort) sa fiu mai buna azi decat eram ieri.

Nadajduiesc… (ceva la care speri) sa privesc inapoi impacata si fara regrete la sfarsitul vietii.

Eu sunt… altfel azi decat ieri.

 

Catre COPIL (un gand pentru COPIL)

“O lupta-i viata, deci te lupta

Cu dragoste de ea, cu dor!” M.E.                                 [Mihai Eminescu – si unul dintre citatele mele, preferate! Si ale bunicii!]

Am avut doar cateva minute pentru a completa fisa si nu cred ca a stat nimeni sa stearga sau sa corecteze. Asta era si ideea: sa scrii sub primul impuls, ceea ce iti vine prima data in minte. Asa, citind apoi, ar mai fi multe de completat, dar nu asta este ideea. Incercati sa recititi gandindu-va ce spun despre dumneavoastra cele notate si nu ce altceva sau cum altfel ar fi trebuit sa scrieti.

Eu am scris doar pentru mine, de la inceput n-am avut intentia de a impartasi cu cineva cele scrise. Blogul nu se pune, pentru ca nu am nevoie ca voi sa vedeti micile mele masti de zi cu zi: aici pot fi eu insami si m-am gandit ca poate v-ar placea sa-l faceti si voi!

Unii parinti aflati la curs l-au citit cu voce tare si, desi n-am simtit imboldul de a le urma exemplul, rar am fost atat de impresionata. Creionul si foaia din mana mea tremurau mai rau ca piftia plimbata in masina mea, pe drumurile Romaniei. Cursul a durat doua ore, iar la sfarsitul acestuia a trebuit sa imi adun ideile si sa prezint ceva, dar, cu tot zambetul de pe buze si vocea calma, trebuia sa-mi asez ideile in minte cam cum numara copiii cu abacul, caci cu greu imi puteam lua gandul de la cat de sinceri putem fi, daca vrem, si cat de diferiti si, in acelasi timp, de asemanatori suntem. M-a impresionat enorm. M-au impresionat enorm. Rar mi se intampla ca ceva sa ma faca sa tremur, la fel cum rar mi se intampla sa ma blochez, sa fiu impiedicata (stangacie provocata de altceva dincolo de vesnica mea tendinta de a calca in singura balta de pe strada), de a ma balbai in idei etc. – ceva trebuie sa ma miste foarte puternic pentru a provoca asta!

Have fun!

 

P.S. Muzica din sala era cea de sus, pusa pe o prezentare cu peisaje mirifice de toamna.