Mental note no. 1: Data viitoare cand merg la un picnic cu fiica mea vom cumpara, la plecare, o punga de strips-uri! Uriasa, pentru a compensa sangele supt de tantari.
Mi-a luat jumatate de ora, trei strazi si cinci magazine ca sa gasesc carne de pui (care era congelata bocna, dar valabila inca un an de acum incolo!) si inca o jumatate de ora ca sa aflu ca manganul se cumpara de la Peco. Ajunse la locatie mi-au trebuit peste 20 de minute ca sa identific piesele unui gratar, denumite de la A la P, dintr-o punga de surubele, piulite, lemnisoare si bucatele de metal, si peste o ora, cu toate instructiunile desenate, ca sa-l montez (timp in care carnea se dezgheta undeva intr-o sacosa, pe capota masinii). Ne-au ramas cateva piese de metal si cateva surubele, dar am reusit (poate ca, daca mai cumpar unul, primesc 3 la pret de 2). Dupa ce-am citit instructiunile de pe punga de mangan, si dupa ce am glazurat gratarul, timp de doua ore, cu lemnisoare din padure, in incercarea de a face carbunele sa se albeasca pe deasupra, am reusit sa realizam un fel de jaratic (stiu, asta si meritam, daca am citit instructiunile de pe sac!). Dupa inca o ora si muuulte comenzi de salata mai tarziu (fii-mea deja imi descria sandwich-ul ei preferat in incercarea de a ma impresiona sa renunt la friptura si de a-si dovedi foamea, while eu bagasem doar doua tigari, de la sosire), am scormonit din jar (renuntasem si la gratar, deja) vreo 3 copanele destul de rumenite cat sa poata fi ridicate. In farurie, doar unul singur s-a dovedit a fi vrednic de a fi mancat. Noroc ca am putut face salata - fara instructiuni, caci daca ar fi avut, as fi incercat sa le urmez, in pofida oricarei logici, si nici rosiile nu as mai fi stiu sa le tai corect, ceea ce mi-ar fi distrus orice sansa de a-i servi copilului nevinovat ce ma insotea ceva comestibil. Concluzia: stripsuri, portie dubla, and we’re really loveable persons. The forest-dog ( :) – gasiti-i voi alt nume!) adored us! We were his favorites. He fell in love with us and he promised to bark and bite and cry for us every time one of those master-chefs will step in their teritory.
Mental note no.2: Nu invita colegi insurati, impreuna cu familia, la un picnic in mijlocul padurii mici si aglomerate in nici o dupa-amiaza luminoasa; s-ar putea sa creada, ei si familiile lor, ca i-ai invitat intr-o camera de hotel (doar pe ei, pe barbati, cred, desi s-ar putea discuta si pe tema asta).
Oricum, o astfel de concluzie poate fi usor inteleasa din cauza similitudinii situatiilor. Sau poate ca nici macar nu s-au gandit ca as vrea sa il invit intr-o camera de hotel, poate si-au dat seama ca era foarte probabil sa violez omul in poiana insorita, in fata sotiei lui si a copiilor nostri. Who knows?! Sau poate ar trebui sa investesc intr-o noua editie a Codului Bunelor Maniere, de Aurelia Marinescu, of course, ca sa invat si eu subtilitatile noului stil de a raspunde unei invitatii. Sau poate, intradevar, familia aceea nu este interesata de picnic-uri, in general, poate le sunt interzise, poate stiau ca nu vom reusi sa ne gatim ratia de calorii si se temeau ca le vom ingurgita copilul sau poate sunt alergici la iarba sau la carbuni care nu ard sau poate sunt niste persoane extraordinar de sincere, care nu spun niciodata decat exact ceea ce gandesc. Again, who knows?!
Asa ca, de curiozitate, am facut un test. Am invitat, pentru maine, un alt fost coleg, cu familia, sotie si copil, pe care nu-i cunosc, la un gratar. Nu ca as vrea sa retraiesc experienta aceasta cat inca mai imi scarpin muscaturile de tantari de la ultima iesire, dar, hey, if they’ll freak out too, then it’s either the concept or me, if they’ll wanna go, then I’m ready to pay for my curiosity with another day sitting with ants in my lap, while thinking what a wonderfull mom I am taking my daughter to great outdoors so often. Si voi avea sansa de a lua notite despre cum se aprinde un foc si despre modul in care reusesc ceilalti oameni de pe Pamant sa prajeasca friptura pe gratar, cu succes, in mai putin de o ora seria.
Later edit: Cu toate ca nu au mers, oamenii nu s-au crizat. Iar faza ca nu au mers poate fi si vina mea, oarecum, intr-o foarte mica masura, bineinteles: cand mi-a venit stralucita idee de a verifica cam cum ar raspunde si altii la o astfel de invitatie, era deja trecut de “Noapte Buna, Copii!”, iar un sms, like the last time, nu mai putea fi folosit, asa ca le-am trimis un e-mail. Bineinteles, nu toti oamenii, cu copii mici si serviciu normal, isi verifica mail-ul sambata noaptea sau duminica la prima ora, so… azi, luni - zi de mail, evident - am primit raspunsul normal, politicos si inutil, pe care speram sa-l primesc. :) Asta era zambetul meu foarte fericit!
Mental note no. 3: Ia-ti o slujba bine platita, ca sa iti poti mitui copilul sa te iubeasca si daca il tii mereu singur in casa, nemaifiind deci necesar sa dormi pe mesele teraselor, cu sticla de apa in fata, oferind un spectacol cel putin caraghios. Asta ar putea rezolva si celelate probleme: as putea plati pe cineva pentru aprovizionare, as putea sa-mi cumpar un generator care sa alimenteze cuptorul cu microunde folosit pentru a dezgheta carnea de friptura, as putea plati un sofer, mare amator de prostituate de pe centura, care sa ne gaseasca o poiana linistita si fara manele, nu ne-ar mai trebui friptura comestibila (a vazut cineva vreodata oameni bogati si flamanzi?!), as putea cumpara un gratar mai inalt decat firul ierbii, as putea cumpara o masina in care sa transport un grill (suna mai scump, nu?) ce vine gata asamblat (si asta ar putea fi “masina de picnic”, din care/ in care sa nu trebuiasca sa car vreodata patura, rucsacul, jucariile etc.), as putea plati pe cineva care sa care totul pentru mine, chiar si pe mine, cand mi-e lene sa merg, si pe altcineva care sa scrie pe blog ce dictez eu, cand mi-e lene sa tastez si fac o gramada de greseli (deci un stenograf si un prof de romana), iar, cu toti barbatii astia in jurul meu, nici un om nomal nu s-ar mai putea gandi ca o invitatie la iarba verde este altceva in afara de o invitatie la iarba verde si voi fi, oricum, atat de bogata incat nimeni sa nu isi mai faca probleme cum ca, vreodata, m-as putea uita la oamenii mai putin norocosi la Loto (m-am razgandit, sunt realista acum - asa intentionez sa imi castig averea, imediat dupa ce invat sa completez un bilet) altfel decat pentru a-i angaja sa faca toate lucrurile pe care n-am chef sa le fac sau la care nu ma pricep eu. Ha!
Mi-e sooomn!… Raaau!… De asta vorbesc prostii!… Mai mult ca de obicei…
Yo La Tengo - My Little Corner of the World
Asculta mai multe audio diverse
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu