Aseara am apucat sa vad si eu un film. Primul in… ultimele doua luni, cred. Am avut al doilea audit marti, dupa care, tinand cont ca in ultima luna am avut doar doua zile libere, in care am lucrat acasa non-stop (ca si miercurea asta, de altfel), mi-am luat liber pana luni.
Asa ca ieri m-am gandit sa ma relaxez si eu cu un film. Si, bineinteles, cum eu gasesc teme de meditatie complexa si in cele mai stupide comedii… iata-ma iar meditand singura in intuneric.
La un moment dat, in film, a fost o faza de genul “nobody tought me how to love” care automat a aprins niste beculete si mi s-a lipit de sufletel. Nu, nu despre asta e vorba, eu chiar am fost invatata sa iubesc, am vazut dragostea, am trait-o, am simtit-o, dar sunt multe alte lucruri pe care imi dau seama acum ca nu stiu sa le fac.
In ultimele saptamani am reusit sa primesc cele mai interesante reprosuri de la soferii exasperati de programul pe care-l aveam (si, implicit, aveau), chestii de genul ”de-asta nu ai tu barbat! Daca lucrezi atat!… ” etc. Faze demne de ignorat, of course, dar care aseara, la auzul acelor cuvinte, mi-au navalit in minte ca o ploaie de vara: neanuntate si reci.
Mi-am dat seama, adunand 1 + 1, ca eu nu stiu multe lucruri pe care fetele/femeile le simt pana in adancul sufletului lor.
Nu stiu sa ma bazez pe cineva, sa am incredere ca va fi acolo, ca va avea grija de mine, nu stiu sa am incredere neconditionat, nu stiu sa uit, nu stiu prea bine sa fac compromisuri si nu prea ma pricep nici la a minti frumos sau la a accepta astfel de minciuni. Lucruri care sunt, oarecum, indispensabile in imaginea ciudata pe care o am despre relatiile de lunga durata.
Asa sunt eu, asa am trait. Crescuta de femei care s-au descurcat mai mult singure, dezamagita, de cand ma stiu, intr-un fel sau altul, de toti adultii in care am avut sau nu incredere , cu o memorie nu chiar practica si un simt al demnitatii ciudat, in comparatie cu al celor din jur. Exceptia care confirma regula: buni; dar asta e pe langa subiect.
Hmm… . Faptul ca am inteles asta despre mine, nu inseamna ca voi incerca macar sa ma schimb. Nu cred ca felul meu de a fi, din acest punct de vedere, este atat de rau.
Asa sunt eu. Cred ca, fiind asa, imi va fi mult mai bine.
Pe de alta parte, daca voi intalni vreodata pe cineva care sa ma iubeasca pentru cum sunt eu cu adevarat, atunci voi fi, cu siguranta, mai mult decat norocoasa, iar daca nu, macar voi sti ca nu m-am mintit singura de prea multe ori.
Simple, no? So, then, why do these things go round and round in my head since yesterday?!?
Singurul raspuns ce-mi vine in minte nu este unul pe care sunt gata sa-l accept.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu